„Când îl vedeau, se puneau în genunchi și îl pupau”. Daniel Buzdugan, gestul care l-a făcut mândru de tatăl său

„Mi-am dat seama că o vorbă bună face mai mult decât 5000 de euro”

Invitat în podcast-ul lui Damian Drăghici, Daniel Buzdugan a povestit cum l-a marcat modul în care tatăl său s-a purtat cu deținuții pe care îi păzea. 

„Ați fost o familie bogată?”, l-a întrebat Damian Drăghici.

„Nu. Mama a trebuit să renunțe la munca ei pentru că s-a născut băiatul, care trebuia să fie fată, așa a crezut că o să aibă o fată și a renunțat la serviciu. A fost la casnică, să aibă grijă de mine. La noi în familie, doar tata lucra, era fost milițian și mă mândresc cu el.

A lucrat și la pușcărie. Și când a avut perioada de penitenciar, pleca cu două trei termosuri la el, cu două trei pachete de țigări. Și apoi, prin plimbările noastre pe dealurile din jurul Iașului, ne întâlneam cu tot felul de oameni dubioși care când îl vedeau pe tata se puneau în genunchi și îl pupau. Și zic: Băi, ce se întâmplă?

Păi oamenii ăștia au fost la pușcărie, au greșit, au fost abandonați de toată lumea și știi ce mult înseamnă, îmi povestea tata atunci, să stai de vorbă cu cineva care a fost abandonat, unul care a făcut o crimă sau care a dat în cap sau care a tâlhărit. 

Tata stătea. Era psihologul pușcăriei. 

El era gardian acolo. mai deschidea ușa, mai vorbea cu ei, mai povestea. Și îți dai seama, după aia, crescând, în timp, mi-am dat seama că o vorbă bună face mai mult decât 5000 de euro 

Oamenii ăia, când îl vedeau pe tata, erau recunoscători. Sper că și copiii mei, când vor fi mari și eu nu voi mai fi, să se mândrească cu faptul că tata a fost un om bun.  Bunătatea o am de la părinții mei”, a dezvăluit Daniel Buzdugan în cadrul podcastul-ui de pe YouTube. 

"Singura persoană care mi-a dat o şansă a fost mama"
 

"Mulţi dintre noi nu ştim cine suntem. Mâncăm, bem, ne distrăm, dar când este să ne uităm în oglindă, în faţa noastră, să întrebi "Băi, cine sunt eu?, habar nu au, din păcate. Eu sunt un băiat din Iaşi, născut prematur la 7 luni. Singura persoană din viaţa mea care mi-a dat o şansă a fost mama, pentru că toţi doctorii au zis: "Ăsta moare, domnule!". Aveam 1,1 kg, născut la 7 luni. Eram foarte viu, foarte vivace, aveam foarte mult sânge în instalaţie şi am stat o lună în incubator şi am ieșit cu viaţă de acolo", a mai povestit Daniel Buzdugan.