Câciu stârnește un val de critici: ”Sectorul public este plătit de sectorul privat, sectorul public servește sectorul privat”

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Economie
Foto: facebook, psd
Foto: facebook, psd

Ministrul finanțelor este contrazis de experți.

În România există 5,6 milioane de salariați în mediul privat și 1,2 milioane de bugetari.

Ministrul finanțelor Adrian Câciu susține că afirmațiile analiștilor, conform cărora mediul privat ține în spate sistemul bugetar, nu sunt corecte.

Abordarea că mediul privat ține în spate doi bugetari sau trei bugetari și nu știu câți pensionari este total incorectă. Și vă spun de ce: din perspectiva contribuțiilor de asigurări sociale,(...) o să observați că 32% din volumul contribuţiilor de asigurări sociale de stat, adică banii pentru pensii, sunt realizate de bugetari. Deci, 1,2 milioane de oameni (numărul bugetarilor - n.r.) realizează 32% din acel volum. La asigurări sociale de sănătate 28%”, a declarat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.

Analistul economic Iancu Guda arată că ministrul nu ia în calcul faptul că salariile bugetarilor sunt plătite tot de mediul privat, prin taxe și impozite.

Salariile bugetarilor, la care se aplică aceste contribuții, despre care spune ministrul, sunt plătite din taxele contribuabili. Dacă tu nu admiți că angajații din sectorul public sunt plătiți din bani publici, din taxe și nu conștientizezi că sectorul public este, pe de-o parte, susținut de cel privat și trebuie să fie în slujba sectorului privat, nu vei putea să construiești o mentalitate de eficiență în sectorul public. Sectorul public este plătit de sectorul privat, sectorul public servește sectorul privat”, atrage atenția analistul economic Iancu Guda, într-o intervenție telefonică la Digi24.

Economistul mai remarcă și o altă anomalie din economie.

Astfel, deși bugetarii reprezintă aproximativ 18% din totalul salariaților, contribuțiile plătite de aceștia sunt de aproximativ 30% din total, situație generată de faptul că salariile bugetarilor sunt cu aproximativ 65% mai mari decât cele din zona privată.

Aportul de contribuții la pensii este de peste 30%, adică este mai mare (decât raportul dintre numărul de salariați public/privat). De ce? Pentru că au salarii mai mari în sectorul public. Aplici acel CAS, contribuția pentru pensie, la salariul brut. Păi, în sectorul public se câștigă cu 65% mai bine decât în cel privat.

În România este cea mai mare disproporție din Europa, unde diferența este de 18%. Deci, cred că ar trebui să fim conștienți că sectorul privat susține sectorul public, că în sectorul public nu ne permitem risipă”, conchide economistul. 

Cristian Păun, profesor de economie, îl contrazice și el pe ministru:

”Până la urmă, salariul celor angajați la stat provine din taxele românilor. Grija politicianului ar trebui să fie aceea de a întări sectorul privat”, arată specialistul. 

Risipa din sectorul public

Asupra măsurilor de reducere a risipei banului public a atras atenția și Cătălin Drulă.

Cătălin Drulă spune că ar fi de acord cu o unificare a sistemului de taxare, chiar și pentru domeniul IT, dar susține că primele măsuri ar trebui să fie cele de reducere a risipei în cheltuirea banului public.

”Cred că avem nevoie de mai multă echitate. Sunt IT-ist și politica asta (impozit zero în domeniul IT - n.red.) a fost una rațională la momentul respectiv și am susținut-o pentru că a adus foarte multe locuri de muncă și taxe plătite prin TVA. Dar a sosit un moment în România când trebuie să eliminăm din aceste excepții”, declară Drulă.

Totuși, parlamentarul USR arată că, înainte de a vorbi de modificări de taxe, statul trebui mai întâi să oprească cheltuirea nejustificată a banilor publici.

”Atunci când e o solidaritate, când contribuabilul vede că statul face și el eforturi să-și reducă cheltuielile, atunci poți discuta cu oamenii și despre partea de venituri”, este de părere Drulă.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel