BRomania, impresionat de talentul Evei Măruță în „Tati part-time”: „Ea este singurul om care merită rolul respectiv”

Autorul articolului: Andreea Cercel |
Data publicării:
| Categorie: Social
BRomania, Eva Măruță, catură video Youtube, Instagram
BRomania, Eva Măruță, catură video Youtube, Instagram

BRomania a vorbit despre rolul pe care l-a avut de interpretat fiica familiei Măruță, în cadrul filmului „Tati part-time”.

„Tati part-time” este una dintre cele mai noi producții cinematografice, care a reușit să scoată un număr impresionant de români în cinematografe. Tot aceasta este și producția în care mezina familiei Măruță, Eva, și-a făcut debutul în această lume, talentul său fiind remarcat atât de publicul larg, cât și de producătorii emisiunii, care spun că nu ar fi existat alt copil mai potrivit pentru un asemenea rol. De asemenea, la rândul său, Cătălin Măruță spune că a avut surpriza de a descoperi în fiica sa o altă persoană.

„Vreau să vă zic o fază foarte tare, la un moment dat, era o filmare în care Eva a avut foarte puțin de filmat, iar ea acasă, în fiecare seară, se spăla pe cap ca să aibă părul curat pentru racord a doua zi. Într-o seară, filmase foarte puțin în parc, ajunsesem seara acasă și am zis: „Eva, gata, acum ne culcăm să ne odihnim”. Niciodată nu se culca până nu îmi spunea: „Poți să mă asculți la text?” Mă dispera chestia asta. Îi spuneam: „Oricum îl știi. E bine. Stai liniștită.”

Și la un moment dat îmi zice „Trebuie să mă spăl pe cap” și i-am zis că nu trebuie să te speli pe cap, pentru că ai filmat foarte puțin, nu ți-au dat cu fixativ în par, mâine poate să fie perfect. Haide să ne culcăm, că e mai important să te odihnești.” Îmi aduc aminte că s-a dus în baie, și-a pus dușul în cap și a zis: „Noi suntem profesioniști. Trebuie să mă spăl pe cap.” Eram efectiv distrus și nu-mi venea să cred: „E 11 noaptea, tu vrei să te speli pe cap, când oricum nu trebuia, doar pentru că trebuie să fim profesioniști.” De asta spun că am cunoscut-o pe Eva și eu, ca părinte, altfel, la film. Nu spun doar că sunt tatăl Evei, ci pur și simplu pentru că am cunoscut-o altfel.”, a povestit Cătălin Măruță, în cadrul podcastului său, Acasă la Măruță.

BRomania, despre Eva Măruță

BRomania s-a arătat a fi fascinat de Eva Măruță din mai multe puncte de vedere. Mai mult, faptul că mezina lui Cătălin Măruță și-a făcut deja debutul în mediul online de o lungă perioadă de timp a fost un plus, recunoaște acesta. Eva se bucură deja de o lungă perioadă de timp de popularitate, dar și de simpatia publicului, lucru care a fost un avantaj pentru film.

„Noi recunoaștem, fiecare dintre noi recunoaște, dacă Eva nu era copilul tău, nu avea following și nu era și ea o personalitate, filmul ar fi fost foarte greu că noi să-i dăm green light, pentru că e un film de 1 milion de euro și te gândești: „Cum o să vinzi filmul asta? Suntem într-o industrie unde cel mai bun poate să ia rolul și să faci film comercial? Suntem în industria asta? Eu nu cred că suntem în industria aia, nici eu nu jucam în filmele mele, dacă eram în industria asta.”, a spus BRomania la podcastul „Acasă La Măruță". 

„Ea este și singurul om care merită rolul respectiv”

În final, chiar dacă Eva a avut parte și de comentarii negative, după ce a debutat ca și actriță, BRomania spune că ea a meritat pe deplin rolul în „Tati part-time”, datorită muncii și talentului cu care a fost înzestrată cea mică.

„Culmea culmilor a fost că nu aș fi făcut filmul fără Eva, pentru că ea are chestia asta de care noi avem nevoie, dacă băgăm un milion de euro. Ea este și singurul om care merită rolul respectiv din punct de vedere al talentului, al muncii și al educației pe care voi i-ați dat-o. Pentru noi de aia e o poveste deosebită.”, a continuat acesta. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel