Arnold Schwarzenegger a anunţat că i-a fost montat un stimulator cardiac

Autorul articolului: Echipa RadioDCNews |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Arnold Schwarzenegger a anunţat că i-a fost montat un stimulator cardiac
Arnold Schwarzenegger a anunţat că i-a fost montat un stimulator cardiac

Arnold Schwarzenegger a dezvăluit că a suportat o intervenţie chirurgicală prin care medicii americani i-au montat săptămâna trecută un stimulator cardiac, informează CNN.

În episodul de luni al podcastului său "Arnold's Pump Club", starul hollywoodian, care a fost şi guvernator al statului California, a făcut următoarea dezvăluire: "Lunea trecută, am suportat o intervenţie chirurgicală de montare a unui stimulator cardiac, iar acum am devenit un pic mai mult ca o maşinărie".

"Împărtăşirea acestei veşti contrastează atât de mult cu educaţia mea din Austria, unde nimeni nu vorbea niciodată despre probleme medicale. Tot ceea ce avea legătură cu sănătatea era ţinut pentru tine", a adăugat el.

Cu toate acestea, actorul în vârstă de 76 de ani a ales să dezvăluie că s-a născut cu o valvă aortică bicuspidă - un defect cardiac congenital - şi a spus că a primit foarte multe mesaje de la persoane născute cu aceeaşi problemă de sănătate, care i-au transmis că "faptul de a vorbi despre operaţiile mele de înlocuire a valvei le-a dat curaj şi speranţă pentru a se confrunta cu afecţiunile lor".

În 1997, Schwarzenegger a suportat o operaţie de înlocuire a valvei pulmonare, care ajută fluxul de sânge să ajungă de la inimă la plămâni.

În 2018, a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe cord deschis pentru ca medicii să înlocuiască valva pulmonară îmbătrânită care îi fusese montată.

Doi ani mai târziu, a suportat o operaţie pentru înlocuirea valvei aortice, care ajută sângele să iasă din inimă şi să ajungă în restul corpului.

Arnold Schwarzenegger a declarat că medicii i-au spus că venise momentul să treacă prin această ultimă operaţie "pentru că unele ţesuturi cicatrizate după operaţia anterioară îmi făcuseră bătăile inimii să fie neregulate. Erau aşa de câţiva ani".

"Mă simt foarte bine. Am fost operat luni, iar vineri participam deja la un mare eveniment ecologic alături de prietena mea şi colega mea de breaslă Jane Fonda", a declarat Arnold Schwarzenegger.

"Nimeni nu s-ar fi gândit vreodată că mi-am început săptămâna cu o operaţie", a spus el, mulţumind totodată echipei medicale de la Cleveland Clinic.

El a adăugat că va trebui de acum înainte să se supună unor controale medicale regulate.

"Asta e viaţa când ai o problemă genetică a inimii. Dar nu mă veţi auzi plângându-mă. Sunt încă aici datorită inovaţiilor medicale şi datorită faptului că sunt foarte sârguincios în ceea ce priveşte menţinerea contactului cu medicii mei şi ascultarea lor", a adăugat el.

Actorul şi-a făcut anul trecut debutul în televiziune, jucând rolul principal în serialul de acţiune şi aventură "FUBAR", produs de Netflix. "Nu voi putea să mă antrenez serios în sala de sport pentru o vreme, dar voi fi 100% pregătit pentru noul sezon din 'FUBAR' luna viitoare", a adăugat el. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel