Apel disperat la 112: Am alunecat într-o râpă, în pădure, sunt rănit și nu mai pot să ies!

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Social
Foto: IPJ Caraș-Severin
Foto: IPJ Caraș-Severin

Polițiștii din Caraș-Severin au avut o misiune contra-cronometru în această după-masă. 

”Am alunecat într-o râpă, în pădure, sunt rănit și nu mai pot să ies!”. Așa a sunat strigătul de ajutor la 112, al unui bărbat de aproximativ 60 de ani, care în această după-amiază a fost găsit de polițiștii de la Poliția Orașului Bocșa, căzut într-o râpă în pădurea dintre localitățile Doclin și Biniș, la aproximativ 20 de kilometri de Biniș, fiind rănit, semi-conștient și înghețat de frig, a anunțat IPJ Caraș-Severin. 

”După direcționarea la fața locului a echipajului de poliție, colegii noștri dispeceri au încercat să păstreze legătura telefonică cu barbatul, la un moment dat conexiunea întrerupându-se. Împărțiți în mai multe echipe, împreună cu pădurarul care are în responsabilitate zona, după aproximativ două ore de căutări, polițiștii l-au găsit pe bărbat, semi-conștient, într-o râpă de aproximativ 15 metri, în care căzuse după ce încercase să scoată oile pe care le ducea la păscut pe câmp, acesta fiind cioban în zonă. Până la sosirea echipajului medical, colegii noștri au reușit, chiar dacă vremea era cețoasă și ploioasă și solul ud, să aprindă un mic foc în preajma bărbatului care risca să intre în șoc hipotermic”, se arată într-un comunicat de presă. 

Bărbatul a fost preluat de medici

Ulterior, acesta a fost preluat de echipajul Serviciului de Ambulanță și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe, în acest moment starea bărbatul fiind stabilă. 

”De multe ori, meseria de polițist presupune misiuni contra cronometru, în care fiecare secundă poate însemna șansa cuiva la viață. Colegii noștri și-au îndeplinit astăzi, încă o dată, datoria, fapt pentru care îi felicităm!”, au mai menționat cei de la IPJ Caraș-Severin. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel