Alertă de la hidrologi. Cod portocaliu de inundaţii

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Fotografie creată de hanabi dae, de la Pexels
Fotografie creată de hanabi dae, de la Pexels

Hidrologii trag un semnal de alarmă cu privire la apariția unor inundații. 

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii, valabilă până vineri după-amiaza în bazinul hidrografic Tur, respectiv un Cod galben de viituri ce vizează cinci cursuri de apă, scrie Agerpres. 

Conform hidrologilor, în intervalul 6 ianuarie, ora 11:0 - 7 ianuarie, ora 16:00, va fi Cod portocaliu de viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare, pe râurile din bazinul hidrografic Tur - sector aval acumularea Călineşti Oaş (sector îndiguit - judeţul Satu Mare).

Atenţionare Cod galben



De asemenea, pe parcursul zilei de joi, între orele 11:00 - 00:00, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben de fenomene hidrologice importante pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa - sector aval intrarea în ţară, Iza, Lăpuş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), şi Someşul Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa-Năsăud).

Tot un Cod galben de inundaţii va fi valabil în intervalul 6 ianuarie, ora 11:00 - 8 ianuarie, ora 16:00, pe râul Tur, din judeţul Satu Mare.

Maramureş: Principalele cursuri de apă din judeţ au atins cota de atenţie

Principalele cursuri de apă din judeţul Maramureş au atins cota de atenţie în urma ploilor abundente din ultimele ore, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), Dan Bucă.

"Debitele şi nivelurile principalelor cursuri de apă din judeţ au fost în creştere. S-a atins cota de atenţie pe râul Tisa, la Valea Vişeului, respectiv Firiza la Firiza. Nu sunt probleme semnalate până în prezent, tendinţa este de scădere", a anunţat reprezentantul CJSU Maramureş.

El a precizat că exploatarea acumulării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă.

"Vremea se va raci accentuat astăzi în judeţ. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii extinse vor cădea precipitaţii sub forma de ploaie în prima parte a zilei, apoi şi sub forma de lapoviţă şi ninsoare. La munte, treptat vor predomina ninsorile. Izolat, la munte cantităţile de apa vor depăşi 10-15 l/mp", a mai transmis Dan Bucă. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel