200 de ani de magie muzicală: Simfonia a IX-a de Beethoven, la Filarmonica George Enescu

Autorul articolului: Andreea Deaconescu |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Social
Sursa: Freepik
Sursa: Freepik

Filarmonica George Enescu pregătește o serie de concerte extraordinare pentru a marca 200 de ani de la prima audiție a Simfoniei a IX-a de Ludwig van Beethoven, una dintre cele mai emblematice opere ale muzicii clasice.

Joi și vineri, 16 și 17 mai, bucureștenii vor avea șansa de a asculta această capodoperă interpretată de Orchestra și Corul Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Justus Frantz.

Un program bogat și soliști de excepție

Seara de joi va debuta cu Concertul nr. 1, în do major, pentru pian și orchestră, op. 15, unde Justus Frantz va evolua în dublă ipostază, de dirijor și solist.

Concertul se va încheia cu Simfonia nr. 9, în re minor, op. 125, o capodoperă monumentală care va fi interpretată de un ansamblu vocal format din Diana Țugui (soprană), Roxana Constantinescu (mezzosoprană), Cosmin Ifrim (tenor) și Șerban Vasile (bas).

Despre Justus Frantz

Pianist și dirijor de renume internațional, Justus Frantz este considerat unul dintre cei mai prestigioși muzicieni ai timpului său. A studiat pianul cu legendarul Wilhelm Kempff în Germania și s-a lansat într-o carieră de succes, după ce a concertat ca solist al Filarmonicii din Berlin, în 1970, sub bagheta lui Herbert von Karajan.

Pe lângă cariera sa artistică remarcabilă, Justus Frantz este cunoscut și pentru implicarea sa activă în proiecte umanitare. A fondat, în 1995, Orchestra Filarmonicii Națiunilor, iar în 1989 a fost numit trimis special pentru Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, potrivit Agerpres.

Bilete și informații

Biletele la cele două concerte se pot cumpăra de la Casa de Bilete a Ateneului Român sau online, accesând site-ul www.fge.org.ro.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel