16 tone de articole pirotehnice, în valoare de 900.000 de lei, confiscate de poliţişti

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Foto: pexels.com
Foto: pexels.com

Poliţiştii de la arme, explozivi şi substanţe periculoase au confiscat, miercuri, 16.000 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1, F2, F3 şi P1, în valoare totală de aproximativ 900.000 de lei, în cadrul acţiunii naţionale "Foc de Artificii".

Poliţiştii, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, au pus în aplicare, pe teritoriul mai multor judeţe, 48 de mandate de percheziţie domiciliară pentru săvârşirea infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), transmis, miercuri, Agerpres.

Au fost înregistrate 99 de dosare penale, în cadrul cărora au fost constatate 112 infracţiuni, fiind aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 12.900 de lei.

Poliţiştii de la arme, explozivi şi substanţe periculoase din Botoşani au efectuat 12 percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost descoperite şi ridicate 1.020 de kilograme articole pirotehnice din categoriile P1, F1, F3.

Nouă percheziţii domiciliare



Poliţiştii din Hunedoara au efectuat nouă percheziţii domiciliare şi au ridicat 750 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile P1, F1, F3.

La rândul lor, oamenii legii din Alba au desfăşurat opt percheziţii domiciliare, iar cei din Dâmboviţa trei, în urma cărora au ridicat 450 de kilograme de articole pirotehnice de diferite categorii.

Poliţişti din Capitală au efectuat două percheziţii domiciliare şi au ridicat 55 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1 şi F2.

Acțiune națională 



"În perioada 22 noiembrie - 29 decembrie, în cadrul acţiunii naţionale 'Foc de Artificii' au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 82.202 kilograme de articole pirotehnice, din categoriile de pericol F1, F2, F3, F4 şi P1, în valoare totală de aproximativ 3.075.700 de lei", a precizat IGPR.

Au fost constituite 677 de dosare penale, în cadrul cărora au fost constatate 779 de infracţiuni, fiind aplicate 227 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 214.200 de lei. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel