1 Aprilie – ce semnificație are Ziua Păcălelilor. Cele mai tari farse

Autorul articolului: Echipa RadioDCNews |
Data publicării:
| Categorie: Știri
1 Aprilie – ce semnificație are Ziua Păcălelilor. Cele mai tari farse / Photo by Christian Diokno
1 Aprilie – ce semnificație are Ziua Păcălelilor. Cele mai tari farse / Photo by Christian Diokno

În România, această zi se sărbătoreşte începând din secolul al XIX-lea, deşi această tradiţie a început în anul 1582, în Franţa

Una dintre ipotezele acceptate referitoare la ziua păcălelilor susține faptul că ziua de 1 aprilie are o strânsă legătură cu schimbarea calendarului iulian cu calendarul gregorian, în Franța, în anul 1582.

În vechiul calendar, pe data de 1 aprilie era ziua Anului Nou, în loc de 1 ianuarie, iar după schimbarea calendarului gregorian, oamenii din timpul lui Carol al IX-lea au avut reale probleme în a se obișnui cu sărbătorirea noului an la data de 1 ianuarie.

Farse celebre făcute de 1 aprilie

De-a lungul timpului, o mulțime de farse au fost făcute, iar multe dintre ele chiar i-au speriat pe oameni, care au crezut că sunt adevărate. Iată ce farse de 1 aprilie vor rămâne celebre.

În anul 1950, o televiziune olandeză a anunțat că s-a prăbușit Turnul din Pisa.

În anul 1957, BBC a difuzat o știre conform căreia la o fermă din Elveția s-au obținut recolte-record de spaghetti, arătând și mai multe imagini cu tăiței recoltați din copaci.

În anul 1980, BBC a difuzat o știre în care a anunțat că legendarul ceas mecanic londonez Big Ben va fi înlocuit cu un ceas electronic.

În anul 1993, primăria orașului Koln, Germania, le-a făcut o farsă persoanelor care practicau jogging în parc, oprind pe fiecare în parte și spunându-le că, dacă nu respectă noua lege care impune încadrarea alergătorului în limita de 6 km/h, vor fi amendați. De ce această lege? Deoarece orice altă viteză ar putea deranja veverițele din parc aflate în perioada împerecherii.

Ce farse de 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor, le vei face prietenilor, colegilor sau chiar copiilor? Iată câteva idei care te-ar putea ajuta să îi dai gata! Atenție, farsele se fac până la ora prânzului.

  • Coase șosetele de mână sau la mașină. Sau pune-le puțină făină în ele. Cineva tot se va bucura de farsa ta.

  • Umple holul casei cu pahare goale de plastic. Poți scrie ceva cu ele dacă tot ai de aranjat.

  • Pune colorant alimentar pe robinetul de apă. Nimeni nu-și dorește dimineața să se spele cu apă roșie, galbenă, albastră…

  • Dă cu lac de unghii pe săpunul de mâini.

  • Lipește ochișori pe toate produsele din frigider, astfel că cine îl va deschide va avea impresia să toate alimentele se holbează la el.

  • Decupează – din hârtie de culoare închisă – câteva forme de insecte si lipeste-le pe interiorul abajurului unei lămpi apoi aprinde lumina.

  • Lipește mii de postit-uri colorate pe mașina iubitului sau iubitei

  • Lipește ouăle dintr-un cofrag cu lipici

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel